Blog

  • 22
    dec
    2014

     

    În ajunul sărbătorilor de iarnă, formația Zdob și Zdub dăruiește fanilor un concert înregistrat în premieră, în compania unei orchestre simfonice, susținut pe 18 decembrie 2013 la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

    Pentru realizarea acestui spectacol, formația a colaborat cu maestrul Mark Oselschi timp de trei luni, perioadă în care a fost elaborat noul format de prezentare a pieselor de altfel bine-cunoscute publicului larg – au fost alese 13 creații muzicale ale căror volum și densitate sunt redistribuite inedit în cadrul acestei colaborări cu aranjamentul orchestral-simfonic. Cu ocazia lansării concertului, fanii Zdob și Zdub vor avea ocazia să asculte baladele „Maria Blues”, „Doina Haiducului”, „Laur-Balaur”, dar și câteva piese de pe albumul Basta Mafia, cum ar fi „Dunărea”, „Nistru”, „Om cu Inimă de Lemn”, interpretate într-o manieră cu adevărat deosebită.

    Concertul va fi difuzat integral în România pe micile ecrane, pe următoarele posturi:

    Acasa TV: 24 decembrie, ora 22:00; 25 decembrie, ora 14:00

    Acasa Gold:1 ianuarie, ora ora 01:30 și ora 11:00

    Pro Cinema: 2 ianuarie, ora 11:00 si

    Pro TV International: 25 decembrie, ora 22:30; 26 decembrie, ora 05:00 și ora 15:30.

    Videoclipul pentru piesa Lîngă Codrii de aramă, care a fost înregistrat în timpul acestui concert, și care a fost lansată săptămâna trecută, îl puteți vizualiza aici.

    Vizionare plăcută!


     

Sus

Categorii

Urmărește-ne pe

Contacte

Management şi Organizarea concertelor
Societatea Muzicală "Cuibul"
str. Burebista, nr.7, Chişinău,
MD-2032, Republica Moldova
Organizarea concertelor:+373 69 120 347
Tel: +373 22 506367, 506366
Tel/fax: +373 22 637622
PR:+373 69 725 257
www.zdob-si-zdub.com
www.cuibul.com
E-mail pentru: Concerte,
Mass-Media, Altele.