Presa

Tripurile tribului Zdob [si] Zdub.

Ca la Basarabia este ceea ce veti citi. Dar nu oricum, ci alaturi de un trib special, singurul pe care l-am gasit prin Chisinaul toamnei. Nu ca m-as fi plimbat eu prin capitala Republicii Moldova, asa, aiurea, de sezon, ci pentru ca de vreo zece ani cea mai tare formatie romineasca este tribul al carui trip urmeaza. Trib care nu numai ca nu umbla cu BMW-uri cu geamuri negre prin centrul orasului, dar tocmai lanseaza international primul album cintat integral in romina. Am facut "casa mare" cu ei, ne-am jucat de-a megastarurile, am aprins luminari si am baut jin. Evident ca am fost si la concerte, repetitii si prin locurile unde fiecare isi are tabara. Trei zile nunta a tinut, cu tot cu drumul si cu intermezzouri, vreo cinci. Zile in care s-au intimplat multe si frumoase, cu somn putin, cu sarit din taxi'n'taxi (rock'n'roll baby!) si hardcore de tip nou si vita nobila.

Sa-i descrii pe Zdubi asa, la botul calului (pardon, al oii), este greu. Inventati de prin '94, cu patru albume diferite si cu o activitate care aminteste de implinirea vreunui cincinal in foarte putini ani, Zdubii sunt genul de artisti pe care rar ii intilnesti. Sa zici doar ca "nu le gasesti echivalent" e putin. Sunt un trib, o colectie de personalitati si, nu in ultimul rind ciobani punk. Au inventat un stil si o istorie. Au fumat toate stilurile posibile, sunt alternativi zi-de-zi si ai face cu ei la orice ora o nunta extremala. Evident, ca sa-i furi de la nunta si sa-i tii acasa. Si, daca nu stiati, haiturile care urmeaza sunt din cimpoi si strig-hop-ul lautarilor nostri hardcore este pe bune:

"Foaie verde, bob naut, futu-ti legea ta de cuc,
In Moldova cinta totul - solz de peste nu e mut"

I-am vazut pe Zdubi si la munte si la mare, cunoscuti la Costinesti si aprofundati de prin august. De pe-atunci incepe tripul nostru, si "oizarea" alaturi de ei pare de nestavilit. N-ai habar cum sa le zici - rockeri? Lautari? Muzicanti? Pentru ca, pina la urma, ii simti aproape ca pe niste rude. Ei sunt Zdubii - si basta.

Prin august Mihai tocmai isi acoperise tatuajul celtic cu motive populare (mina stinga), Rijik povestea de "Requiem for a dream", Corina intermedia si Roman statea in camera de hotel si invata versurile noului album. Restul se tolaneau la soare, Dinga inca nu "facea must la vatra" pentru ca nu venise toamna. Le-am vazut tour-bus-ul cu abtibild Marilyn Monroe, tocmai incheiasem "Apocalipsa" dupa Manson si totul incepea sa se lege. Incet, incet, a venit toamna si m-am apropiat 450 de kilometri de Chisinau ca sa cunosc "oile" - nu pe toate 450, ci pe cele mai importante 7.

Evident, a trebuit sa plecam dintr-un loc simbolic - Casa Presei. Sedinta foto (a la Beatles) acolo s-a petrecut, laolalta cu telefonul redactorului-sef care ma sfatuia sa profit si sa schitez si "road-trip-ul". Si cita dreptate avea... A doua zi, Hanul lui Manuc si ruta-ruta cu autocarul la Suceava. Eram, evident, stresat pentru ca limba oficiala a drumului parea sa fie rusa. N-a fost asa, pentru ca zdubesc este altfel: toate regulile hardcore-ului ne invata sa lasam totul sa curga si, intr-un flux alternativ, sa retinem si sa folosim fix ce ne place. Viata lor este ca drumul lung, mult alai si forfoteala, ciocnit de pahare, invirtit de discuri pentru ca mahalaua stie ce show o sa fie. Niciodata fara soundcheck, insa.

Casa mare a inceput ceva mai tirziu, cind rulam deja inspre Suceava, unde urmau sa cinte la un bal al bobocilor. Dupa doua ore de reparat video-ul din dotare si ascultat pe reverse ultimul album Peter Gabriel s-a dat drumul la poiectii. Desi pareau sa le fi vazut de inca nu-se-stie-cite-ori zdubii comentau si distractia era in toi. Experienta revelatoare era insa alta: "Ghost Dog" dublat in rusa... Melange-ul dintre coloana sonora a lui RZA (Wu-Tang), negrul care vorbea numai franceza si Irina-Nistor-Barbat (traducatorul) este ceva mai mult decit fin. Pe la jumatatea drumului, in plin cimp fara zapada, la marginea autocarului dar cu filmul pornit (lasa-le sa curga...) s-a constituit o adevarata comunitate de fumatori. Cu tigarile aprinse in coltul gurii zdubii&je am facut, evident sincron, pipi, formind o linie de barbati uniti intr-un scop comun. Cadru aproape cinematografic. Inapoi in autocar filmul se apropia de final, lasind locul unei premiere pentru mine.

Fara sa stiu ca va fi unul din leit-motivele drumului am vazut un film halucinant, integral in rusa. Panica de a nu intelege nimic din "Kin-Dza-Dza" (regizata de gruzinul Georgi Daneliya - 1986) fiind probabil mai mult decit vizibila am zis "ok - mai punk de-atit nu se poate - o sa vad o comedie suprarealista rusa in original". Roman insa a schimbat locul cu Victor, s-a asezat linga mine si mi-a tradus integral filmul. SMS-urile speriate ale Corinei ("Te intelegi cu zdubii??? Cum e? Sms pls") au inceput sa aiba raspunsuri pozitive. Salutul extraterestrilor (innoplaneteani) din film era simplu - acelasi cu majoritatea vocabularului lor dealtfel, diferind doar intonatia: "CU". Adoptat pe post de slang international, caterinca a inceput imediat ce am ajuns in Suceava, fix intr-o "locanta" extrem de spalata unde, ca sa ajungem la masa rezervata Zdubilor a trebuit sa traversam, practic, tot barul. Excelent prilej de a forma un sir de ciudati care strigau in toate partile "CU", incercind absolut autist sa salute lumea. Toti, sub socul recunoasterii zdubilor, raspundeau "Buna-ziua". Doua ore, zeci de "CU"-uri, o masa copioasa si doi litri de vodca mai tirziu ieseam din bar la fel de criptic cum intrasem.

Proba de sunet o ora, cazare & concert. Jandarmi pe margine, dressing, un scurt jam-session intre Victor si Valerica, o tabla de scoala umpluta cu "mesaje" si pornografitti-uri cu creta. Nici o oaie nu a avut de suferit in timpul inregistrarilor, printre altele. Show cu mult jump-around si luminari aprinse pe cap. In ritmul normal de dupa concert au intrat, evident, si o crunta durere de dinti (200 de metri de mers cu taxiul in Suceava=60.000 lei) finalizata cu algocalmin fiole (ca sa nu ma pling de lipsa triadei sex, drugs & rock'n'roll:) si paream gata de culcare, cum ar veni. Cine poate sa adoarma insa dupa un spectacol zdubesc fara a gusta jin sub forma de ...gin? Nu stiu altii cum sunt, dar cind ma gindesc la Rijik si la mine stiu ca nu se poate.

Roscatul preferat care niciodata nu-si ia ochelarii cu el pe scena (desi are dioptrii mai mari de 3) preferind sa aiba o privire "pierduta" decit sa-i atraga atentia mindrele si sa incurce pedala de efecte cu vreo pereche de craci, Rijik prin urmare m-a ochit imediat. "I see you wanna drink gin!" - "Why, do I look like a gin addict?" - "No, but you'll drink gin" - "Ok". Dialog sec ca si ginul, old-school, in pahare de plastic. Dupa aparitia lui Mihai am format o scurta dar brutala comunitate de bautori, scrumind tigari de foi Blackstone in aceleasi pahare de plastic si combatind tot ce misca, de la Tricky la Taraful Haiducilor, trecind prin Parazitii si Missy Elliott. Gianiny, imi pare rau, dar le-am dus mp3-uri...Au urmat poze cu fanii si a doua sticla monopolizata fara comentariu. Rijik tine sa precizeze: "Tonight we have a performance, in my room". I-am raspuns pozitiv.

Dupa cazare tribul s-a impartit in doua. Artur Munteanu (tour-manager-ul) a adormit primul si a fost urmat la mica distanta de Mihai si de Roman care imparteau aceeasi camera. Restul zdubilor a mers cu un meloman local la el acasa si s-au uitat la DVD-uri toata noaptea. Daca iepurasul ar fi aflat mai multe v-ar fi spus...

In hotel am continuat cu bere, gin&vodca (nu conteaza marcile, ci doar calitatea), iar la micul performance au mai participat si VH1 (nu staff-ul lor, ci un televizor) si un laptop care gemea de muzica. Dupa cum istoria ne invata, discutia se leaga altfel cind este uscata (cu tigari) si udata (cu alcool), astfel incit foarte repede am ajuns sa discut cu Rijik despre sute de wati si anul de gratie 1992. Road-tripul decurgea ca in filme, mai ales ca la telefon Gheorghe imi spusese deja ca ar fi fost foarte cool sa fi mers si el cu Phoenixul in turneu prin anii 70.

De la aceasta intrunire a inceput practic documentarea. Dupa cum se observa, interviul de tip clasic poate fi inlocuit intotdeauna de solutii alternative. Elementele "discutiei" (sa-i zicem mai degraba comunicare) care a urmat sunt transcrise asa cum s-au gasit notate in jurul orelor 5 dimineata.

Rijik, partea I & rock'n'roll

Laptopul merge, VH1 merge. La un moment dat inchidem ce ascultam (probabil ultimul Killing Joke) si comutam pe TV - House of Pain - Jump Around. Mai tirziu ziceam ca piesa lui Tricky - How High e noul "jump around" dupa 11 ani. True - true.

Inapoi la Killing Joke (2003). Rijik studiaza inceputul brutal de la "Implant", cu fazele psycho, discutam "Hardcore Moldovenesc" si cit de tare a prins in Rusia, de ce nu mai cinta (de pe album) - zice ca Mihai le cinta cel mai bine, dar chiar daca la bas le face (ca-s ale lui) la fel ca acum ani de zile, la baterie nu le poate simti la fel. Problema bateristilor de-a lungul timpului. De cind Mihai Gincu a trecut in spatele tobelor nu mai cinta piesele vechi etc. Vorbim despre "taratatatatatata"-ul din "Sanitarii si pacientii", punk si haos in sala controlat de pe scena, dupa care vorbim de "Prea veseli traim".

Discutia incepuse cu statii de amplificare, boxe Meloman& rusesti cit cuprinde. Are doua Marshall-uri de 200 de W acasa si nu da tare. Poate dupa 10 ani cind trupa va sparge isi va permite sa care in concerte cite doua de 200 = 400 W. E oricum maximum cit poate suporta atunci cind are difuzoarele in spate. 400 ajunge. Pedala digitala cu 6 efecte, e de fapt si amplificator chitara, poti cinta direct din ea cu 2 boxe. Nu stiam. Apropo de cei 400 W doriti ii urez "Nu 10, ci 5 ani" (mica pauza System of a Down). Rijik imi raspunde "Suntem infiintati de 10 ani". Bem din sticla. Ii zic ca e pe alt time-span cu mintea si zice ca da, ca se uita in trecut, nu in viitor. Vorbim despre clasicul "Easy Rider" si cum l-am vazut prima oara cu subtitrarea defazata cu 10 secunde si cit de misto era si asa, chiar daca vedeam replicile inainte chiar sa vorbeasca vreun om.

Sarim cu muzica tocmai la "Vulnerable"-ul lui Tricky dupa care ascultam de vreo patru ori "Carolina" Tarafului Haiducilor, pe care n-o stia. Stam putin pe la Pixies dupa care "Irefutabilul" Parazitii si discutia se intoarce la filme-cult. Imi amintesc ca in autocar Rijik glumise ca dupa filmul rusesc o sa vedem, evident, "Calauza" lui Tarkovski. Intrebarea mea vine pe muchie si ramine fara raspuns: de cite ori l-ati vazut in autocar?. Nu se stie. Isi aminteste imediat de un film experimental care l-a marcat, fara sa mai aiba vreun detaliu de nume®izor. Ideea e ca totul era fara taietura, singura interventie tehnica fiind impartirea ecranului in patru dreptunghiuri. Patru filme intr-unul, aceeasi poveste. Apropo de filme tari.

Ne intoarcem la "Sindromul Tourette" al lui Cheloo. Il ascultam cap-coada, cu sublinieri si cu TV-ul la minim. La un moment dat dam mai tare la un clip ciudat, animatie cu un fast-food unde vacile erau facute direct chiftele. No corporations, please. Orele treceau - parantezele erau multe si dese ca intr-o discutie de prieteni. Curat performance. Vorbim de chitaristi, si primul pe lista acestei nopti/dimineti se gaseste Tom Morello (Rage Against The Machine / Audioslave). Rijik il iubeste pe omul asta pentru ca pe orice chitara sau amplificator ar cinta soundul ramine neschimbat. Asta e o bucata de talent. Sa fi in acelasi timp tehnic dar sa si misti publicul. Jump-up. Ca la Basarabia. Cu totii l-am vazut pe chitaristul de baza al Zdubilor sarind intr-un fel specific, pe verticala. Asta e miscarea lui preferata cind scena ii permite.

Povestim de Parazitii, cenzura, limba romina si chestii de-astea. Show-biz. Ii traduc versul lui Cheloo cu "dupa ce mor sa ma iubiti ca pe 2Pac, ha, ha!" si ne distram pe ultima suta de metri (ceasul era patru) de Ombladon ingropat la sfirsitul videoclipului.

Ne uram tot in engleza noapte buna si imi dau seama ca eram cu Zdubii doar de vreo 16 ore si ca lucrurile se intimplau repede ca un refren de punk. Termin de scris ce vedeti mai sus si ma culc. Dupa cum era si normal, adorm partial in cada cu dusul in fata. Party-ul continua.

Teoretic, pe la 18.00 suntem in Chisinau

Dimineata Roman da un interviu unui ziarist din presa locala, dupa care ne urcam in autobuz. Pe drum nu ma pot abtine si scriu sub desenul Marilyn Monroe "manson". Drum lung si cu cautari de mincaruri: esuam intr-un Mall. Discutii pe autocar despre Missy Elliott si groove-box-ul lui Mihai. Peste doar o zi vedeam ca si in realitate doarme cu el in pat. Playboy-urile din patria-muma fac senzatie, Nicoleta Luciu Rules! Toti sunt obositi, au dormit putin si nimeni n-are chef de muzica sau filme. Roman intreaba la fiecare jumatate de ora cit mai e pina la granita. Vicosh doarme, doar cu Valerica mai poti discuta cite ceva. Rijik zace pe scaun intre somn si trezie. Zdubii bat tare dar acum vor acasa. Sunt momente in care ai sentimentul ca autocarul e plin de copii.

Trecem de vama pe la 20.00, repede, activam roaminguri pe fuga si nimeni nu are chef de iesit din masina. In dreapta cimp, in stinga cimp. Dupa cum sta bine situatiei intr-un trip adevarat - cureaua de transmisie a motorului cedeaza dupa doi kilometri parcursi in Republica Moldova. Ne punem pe fumat in fata masinii ca sa nu inghetam de frig si glumim pe seama metodelor de incalzire dupa ce motorul se va raci. Se propun dansuri tematice sau macar figuri din picioare, care se si executa. Dupa o ora ne urcam in masina fara sa ne dam seama ca soferul statea de mult dedesubt si repara problema facindu-si lumina cu un Nokia-lanterna. Artur se prinde la timp ca greutatea va creste si ne intoarcem in frig. Intr-un final aplaudat continuam: ruta-ruta nu cu caruta, ci cu bus-ul. 23.00. "S-a strigat linie" si intram glorios in Chisinau. Hotel, somn si treburi de-astea casnice.

A doua zi dimineata - taxiuri, arhive & stuff

La prima ora adica pe la 10.00 ajung in locul vazut doar prin clipuri: studioul zdubilor. Covoare pe pereti, izolare fonica, usa de metal, aparatura peste tot si tone de fire incurcate. Postere, faimoasa doba, iorgafonul si toate elementele zdubesti imaginabile vreodata. DAT-uri, amplificatoare de scena, tot ce ii trebuie unui trib contemporan ca sa samanizeze cum trebuie. Dar ajungem si la asta. Totul, evident, in cadrul Societatii Muzicale Cuibul (corporatie, mazafaka). Camere video, televizoare, computere si poze cu managerul Igor Dinga pe cind era in "Cuibul", prima formatie din Chisinau care s-a jucat bine de tot de-a alternativ-ul etno prin anii '90. Atunci Igor a vazut cum se face si a demonstrat ca poate sa-i duca pe Zdubi in lumea intreaga. Si reuseste.

Prima repetitie dupa intoarcerea in oras incepe pe la 12, cu membrii permanenti ai formatiei: Mihai (de data asta la tobe), Rijik la chitara si Roman la voce. Fara bas - basistul invitat e moscovit. Repetitiile sunt zilnice si dureaza cel putin trei ore, in regim normal. Cu atitea turnee si lansari internationale Zdubii nu-si pot permite nici o pauza de cintat in studio, si oricind apar detalii care trebuie stiute la perfectie. In acea zi de luni s-a cintat "Cucusor"-ul si Roman a insistat pe niste intro-uri de cinel din "Ciobanul vrea sa se desparta de oi". Si "Ruta-ruta" cap-coada de vreo 5-6 ori la rind. 15 minute de cd timp de peste trei ore... O mica lectie de hardcore pentru orice trupa, mai ales ca ziua nu s-a incheiat.

Traversam strada la "Magnolia" si sarbatoresc a doua intilnire cu "Baltica nr. 8" (bere blonda nefiltrata), maninc zama si inca niste satanisme cu nume arhaice gustoase. Da, dupa cum v-ati fi asteptat, meniurile din mai toate restaurantele din Chisinau amintesc mai degraba de mesele din Rabelais decit de xerox-urile cu pizza, snitel navem si desert papanasi sau clatite cu dulceata de ciocolata. Intors in Bucuresti in primele doua zile ma hotarisem sa ma las de mincat, in general. Pentru ca in Chisinau listele de bucate iti dau lecturi bogate si invita imaginatia la ulcer - efectiv e foarte greu de ales. Vorbele alea cu "pirjoale" sunt poante proaste...

Mesei i-a urmat o sedinta de videoclip (Egor Brinza e de vina). "DJ Vasile" pe toate partile, chestii care se invirt intr-o moara imensa locuita, printre altele, si de surorile Osoianu. Daca nu stiati DJ Vasile are un Gibson in debara si Moby se oftica de fiecare data.

Fixam si primul interviu, mai pe seara, la Mihai acasa. Pina atunci insa ne intoarcem la cuib si stringem casetele video din arhiva pentru vizionari grabnice. Laptarii, Maxidrom, Garik Sukaciov ("maestrul jazz-ului proletar" care il joaca pe MC Vasile in versiunea ruseasca de la "Everybody In The Casa Mare"), stadioane rusesti, Rollins Band, fotografii recente din Slovacia, festivaluri internationale si valuri de fani, fundul lui Roman la premiile MTV si Rijik ras in cap. Hardcore moldovenesc cu camasi albe si Romala aproape dezbracat, hora cosmica la munte si la mare si bruturi de imagine din filmarile pentru televiziuni. 100% Zdubii la ei acasa, dimineata pe racoare si tot dimineata, "Cind in toate ferestrele / S-au stins luminile / Una dupa alta, / Noi vedeam cum / Pleaca ultimul tramvai" (Videli Noch). Cu tramvaiul este la misto, credeti-ma, pentru ca moldovenii nostri se urca in taxi si pentru doua colturi de strada. Nici nu apuci sa intrebi daca se fumeaza in masina pentru ca ai ajuns. Totusi, nu pricepeam inca nici cum tineretul rus astepta cu ani in urma exclusiv piesele lor in romina, si nici cum publicul slovac ii iubeste atit. Aveam sa aflu. Semnele erau bune. "Trage coada la buhai si intreaba-l pe Mihai / Cum se face o balada rockareasca / Cu drag lumea s-o primeasca, faina sa fie". Asta am si facut, dupa ce m-am dezlipit de filmarile de la "Draga Otee".

PJ Harvey, gray cat pe horn si punk prin Strasenii de-alta data

Interviu sec (de Baltica) - Mihai Gincu

Mihai sta intr-o casa inchiriata in care elementele pe care le observi imediat sunt un pat locuit de un groove-box, boxe peste tot, un CD-player linga perna si o stiva de DVD-uri si CD-uri ravasite intr-un colt. Ne asezam pe jos cu laptopul intre noi si sarim peste introduceri evitind etichetele inutile.

P: Cum ai inceput sa compui? Cind ti-ai dat seama ca asta vei face toata viata?

M: Nu stiu de unde asta merge cu mine. Cind eram mic, pe la 3-4 ani aveam probleme cu respiratia si seara, pina sa adorm, ma jucam cu respiratia suierind diferite sunete. Ceva mai tirziu am vazut la televizor un acordeon mic si i-am zis lui tata sa-mi cumpere. Vremea trecea si nimeni nu-mi arata cum sa cint la el, asa ca m-am apucat sa imit ce auzeam la radio - eram ca un lautar - ce auzeam aia cintam. Cind era un chef la parinti ma puneau pe un scaun cu acordeonul in miini, imi ziceau "baga!"- si eu dadeam ce puteam. Deci mi se pare ca de-atunci imi merge chestia asta. Si pe urma singur m-am dus la scoala de muzica - specializarea acordeon. Chestia e ca scoala asta era exact linga scoala pioniereasca - unde erau ansamblurile muzicale scolare (brigazile artistice) - si de-acolo auzeam dobe, chitari, clape - fain - dar eu tot mergeam la scoala cu acordeonul.

P: Era un teritoriu nexplorat pentru tine...

M: Da, dar de-amu in clasa a treia a venit educatorul la scoala unde invatam si a zis ca e selectie - cine vrea sa mearga acolo - si eu am ridicat mina. Am mers acolo si am studiat putin clape, putin dobe, bas - dar eu stiam note - stiam teorie muzicala si educatorul ma lasa sa zic cum se cinta - eram primul pentru ca restul nu stia nimic. Curind mi-a lasat cheia si veneam singur la scoala. Prin clasa a treia sau a patra eram dirijorul colegilor, nu le compuneam cintece dar le aratam ce se cinta la radio, pop rusesc, de-astea.

P: Sarim peste liceu. Cum a aratat prima piesa?

M: Prima piesa "pentru mine" a fost "Hardcore moldovenesc". Asta era la inceput, undeva in anii '95. Prima trupa era cu vecinul meu Anatol Pugaci la tobe, care la vremea aia nu stia sa cinte deloc dar avea ceva talent, eu la bas si Roman la chitara. Asta era prin 93-94, in 95 incepusem deja - in 94 a fost primul concert - am vazut ca lumea se distreaza - ca muzica se primeste. Atunci vocal era fratele meu mai mare. Pe urma el a plecat in Germania si a terminat cu muzica - am ramas eu cu Tolea (tobele) si Roman la chitara. Repetam la depozitul de legume unde Tolea era electrician.

P: Tu ce munceai pe-atunci?

M: La fabrica de vin, tata se ocupa de asta si m-a dat acolo sa nu stau degeaba. Roman intrase la Educatie Fizica si vroia sa fie educator. Ne intilneam si cintam ce ne placea. Eu faceam partea basului, veneau tobele si Roman a inceput sa cinte si din voce. Impreuna cu Roma a venit si un baietan caruia ii placea muzica asta. Venea la repetitii dar nu stia deloc sa cinte. Il chema Sergiu Cobzac, de la cobza, dar n-avea nici chitara, nici cobza nimic (ris). Si zice Roma - iaca a venit Sergiu - el tare mult vrea sa cinte la chitara dar nu stie cum. I-am aratat si Roma a ramas doar cu scrisul si cu vocea. Eram deja patru.

P: Da, formula clasica. Ce cintati?

M: Era tot alternativul - Nirvana, Faith No More, Pantera. Toata chestia a fost pe dos: in Straseni (suburbie a Chisinaului) nu mai stiu care fabrica cumparase cablu si antena. In oras nu era inca MTV-ul dar noi stateam noptile, la Headbanger's Ball, tin minte si acum sigla rosu cu verde, Vanessa, Rebecca de Ruovo, festivaluri - tot, tot, tot era acolo. Incepeam sa sunam intr-un fel - faceam cover-uri dupa Rage Against The Machine, Red Hot Chili Peppers, Pantera - invitam sa cintam. Biohazard a venit mai tirziu. Aveam deja ceva concerte prin Chisinau, era interesant dar vroiam ceva original, toata lumea cinta atunci in engleza. Nu prea erau trupe de alternativ pe la noi. Il stiam pe Igor care cinta cu "Cuibul" si el ne-a zis ca trebuie sa facem ceva in romina daca vrem sa auda lumea de noi - exotic, modern, alternativ. Noi aveam deja multa informatie acumulata - stiam "Summer Rocks"-ul si Chisinaul tot n-avea MTV - si am zis gata - informatia asta trebuie sa o dam - "NOI STIM". Hardcore moldovenesc. Am facut riff-ul a la PJ Harvey ("Down by the water") si l-a ascultat Igor. Frumos, normal - trebuie sa faceti acum versuri in romina, sa se auda cuvintele, asta e accentul, pe cuvinte - ne-a zis.

P: Cum aratau notitele de versuri?

M: Ah - textul nu era deloc. Era riff-ul si atit. Cintam asta si Roman facea "lalalalalalalala" - nu era nici o idee. Si au aparut primele cuvinte - "noi am baut jin". Si atit. Roman era practic de la inceput cu scrisul si ne-am gindit - ok, bun, bem jin, dar cum sa facem, unde bem noi jin? Asta e - "la bodega" - si s-a refacut povestea. "Am baut jin" era sloganul, leit-motivul - ne jucam cu el. Si ultima strofa - "noi am cintat la chitarele hardcore moldovenesc" - exact la sfirsit - tocmai am terminat piesa, tocmai am cintat "Hardcore Moldovenesc", acum PA... (hohot, ris si chiuiala).

Le ziceam cum sa cinte si automat ma priveau ca pe-un fel de producator. Nimeni nu intelegea ce se intimpla, dar eu cu Igor am comunicat foarte bine. Eram singurul care se ocupa doar ne muzica, Roman era deja educator, Anatol ramasese electrician si Sergiu era coleg cu Roman, antrenor de wind surfing. Eu nu vroiam sa fac decit muzica.

P: Parintii ce ziceau?

M: Tata spunea ca sunt pierdut. Eu nu vroiam sa lucrez la uzina, la 18 ani m-a lasat de scoala si umblam toata ziua prin Straseni cu freza de punker - punk and pogo eram (ride) - veneam acasa numai sa maninc. Am plecat la Chisinau, la Roma si la Sergiu, cind tata mi-a zis ca daca nu ma tund nu ma mai primeste acasa... Eu simteam pentru ce stau in caminul ista - timpul trecea si trebuia sa facem ceva - piesa "Hardcore Moldovenesc" era deja gata dar trebuia sa mergem mai departe.

P: Si care era solutia, ca prea multi bani de scule n-aveati...

M: Am gasit o scoala in Chisinau (59), faceam acolo discoteca si ne lasau sa si repetam. M-am dus dup-aia la uzina sa produc bani sa cumpar aparataj. Am dat la plastic expandat - se impachetau televizoare. Munca era toxica - numai detinuti si fosti detinuti munceau acolo - dar se platea foarte bine. Am lucrat trei luni, am luat amplificatoare, boxe si am inceput sa repetam. De-acum era clar - eram patru - Roman arata foarte bine pe scena (avea corp de sportiv) si statea super, beton. Avea plaminii pregatiti si era mereu in forma. Facea ca Rollins - "Cause I'm a liar" (cinta) si am facut primul album, "Hardcore Moldovenesc", cu o singura piesa in romina, restul in rusa. Asta-i istoria. Au urmat festivalurile, deschidere la Rollins Band, restul se stie.

P: Cum a evoluat, in timp, sound-ul?

M: Pe masura ce ne cumparam instrumente noi. In 96 a aparut albumul "Roots" de la Sepultura care ne-a placut foarte mult, si "Zdubii bateti tare" e cam de-acolo luat ca sunet. Roman se intilnea cu Iola, care cunostea boema din Chisinau, mesteri, pictori, muzicanti - si a venit intr-o zi cu turuiacul (fluieras din lut, pentru copii) care lui Igor i-a placut foarte mult si am inceput sa-l folosim. Au urmat instrumentele traditionale si restul.

P: Ok, instrumente traditionale, dar voi cintati inca in rusa... Cum e cu rusa?

M: Pai nu prea inteleg nici eu chestia asta. Noi am invatat la scoala in rusa, intre noi vorbim in rusa, cu parintii jumate-jumate, cu prietenii in rusa. Era la moda sa vorbesti in rusa - era o tendinta chiar si pentru cei care faceau scoala in romina, se considera ca daca vorbesti rusa "esti om" - ai acces la muzica, la tot. Era ca un fel de stratificare sociala.

P: La fel cum sunt acum imprumuturi din engleza - trendy, funky, kinky, cool...

M: Da, acum daca nu stii engleza nu stii nimic. Oricum, am vazut ca s-a primit bine "Hardcore Moldovenesc", Igor ne zicea ca trebuie sa continuam cu cintatul in romina - pentru ca la concerte toata Rusia astepta "am baut jin"...

P: Fix pe dos. Voi erati la moda intre voi vorbind rusa dar in Rusia era la moda singura voastra piesa in romina. Cum se intorc lucrurile.

M: Oricum, aveam succes la Radio Maximum la Moscova, 3-4 luni si deja nu puteam sa cintam sub ce compusesem pana atunci, nu puteam merge mai jos de nivelul nostru. Prin 96-97 am inceput sa cintam de cel putin doua ori pe luna in Rusia, aveam sapte piese de pe "Tabara Noastra" inregistrate si un album pe piata. Legenda se raspindea, aveam cei mai tari oameni la sunet, cele mai bune aparate ne asteptau - doar sa venim sa cintam. Aveam contract cu o casa de discuri ruseasca, studio, alea sapte piese le trasesem in doua luni, nu ne grabea nimeni. Si brusc incepe criza in Rusia, compania da faliment si ne vedem fara contract. Ce ne facem? Trebuia sa scoatem albumul, sa platim pentru scule, sa mai inregistram ca nu puteam iesi cu un Maxi-Single... Pina la urma Igor gaseste bani si apare albumul, cu "Dansuri", cu "Vai si-amar de capul meu" si tot ce aveam deja. "Tabara Noastra" era gindit 100% pentru rusi, ne-am facut promovare, concerte... "Maria Blues"

P: Pai "Maria Blues" e un fel de "Hotel California"..

M: Da, o s-o cintam si la 70 de ani! (ride). Turneu, lansari si in Moldova, si in 99 ajungem prima oara si la Bucuresti, in Laptarie. Acolo ne asteptau basarabenii, informatia venea din Rusia, se auzise cu cine cintasem pe la fest-uri, ce succes avusesem etc, si in club trei sferturi erau studenti moldoveni. I-am cunoscut pe cei de la A&A si gata, eram si pe piata romina. Abia atunci au inceput problemele: Anatol era plecat si noi noi ne consideram tari pentru ca aveam partea ritmica buna. In Laptarie aveam deja alt tobosar - Vitalii Kacianiuk. Eu nu sunt baterist, ca sa fii baterist trebuie sa simti instrumentul de la 7-8 ani. Eu sunt compozitor si basist, tin linia melodica si ii tin pe toti ca ritm - cu tobele doar tin melodia - nu sunt tobosar in cap chiar daca fac bine treaba.

Urmeaza o pauza de tigara, in bucatarie. Mihai gaseste dupa aragaz un pui de pisica speriat, care refuza mincare si se tot baga pe dupa mese. Cazuse pe horn si pina nu a fost returnata pisicii-mama nu a facut decit sa se ascunda. Revenim.

P: Cum e cu fetele in toata treaba asta cu muzica?

M: Fetele de la concerte se impart in doua categorii: fanele ZsZ si "just girls". Niciodata fanele adevarate nu te trag in pat. Muzica e primordiala pentru mine, chiar daca statutul de vedete ne aduce si "cistiguri sexuale" - asta se intimpla deobicei - e logic, dar daca e sa-ti dai friu liber sanatatea nu-ti ajunge. Si e o chestie morala pentru ca am prietena. Toate istoriile pe care le-am avut au o implicare emotionala foarte adinca.

(In acest timp Rijik venise in vizita, sapa prin maldarul de DVD uri si comenta tot felul de porcosenii intraductibile in rusa, mai ales dupa ce adaugasem clasicul "blowjobs doesn't count")

M: Eu fiind artist sunt ba aici, ba acolo. Chiar daca ma culc cu o fata ea sufera cind plec, dar fiind o persoana diplomata nu pot sa-i zic direct "du-te dracului" sau "lasa-ma-n pace". In fiecare oras e cite o mindra care vine la concerte si spera de fiecare data.

P: Ai cite o mireasa in fiecare oras? (in rusa "nevesta" inseamna "mireasa")

M: Da, de doi ani ma vad in cu o fata din Constanta care studiaza in Bucuresti. Nu percep nici o relatie "just sex", e mai importanta comunicarea. Si am o relatie stabila in Chisinau, nu neaparat ca "girlfriend" ci ca prietena-prietena - ne intelegem bine, vorbim, dar nu stam impreuna. Imi place sa pastrez un pic distanta, sa am intimitatea mea si sa fiu liber, sa fac muzica. Muzica e pe primul plan si ma ajuta sa fiu liber. Daca nu era asa ma casatoream de mult si in vreo trei orase deodata - ca-n Kusturica! (ride).

P: In acelasi timp ?! Un fel de "Black cat, White cat, Gray cat"...

P: Cum merge ca bani? Cind n-a mai fost nevoie sa munciti si altceva?

M: (intrebindu-l pe Rijik) Cind a fost?

R: La "Zdubii bateti tare"?

M: Cind a aparut piesa Videli Noch. Noi atunci am simtit ca muzica aduce bani pentru muzica. Asa, sa iti permiti sa traiesti - sa bei o bere, sa fumezi o tigara, sa cumperi o piine - undeva prin 99... Problema era ca sala era plina dar biletul costa putin, si tot ce insemna mincare, cazare era tot din banii nostri - ce raminea se ducea repede. Cind am venit cu "poga-dance", la "Videli Noch" care in Rusia a fost hit, mega-hit, au disparut fanii care erau cu "Hardcore Moldovenesc". Cu "Agromantica" am pierdut fanii underground dar am cistigat un public mai mare.

P: La "450 de oi" cum crezi ca o sa fie?

M: Publicul? Cistigam public nou care nu ne cunostea, se intorc fanii vechi, ramin cei care ne stiau deja. Pentru Rusia asta e un album undergorund si nu stiu daca o sa mearga foarte bine acolo, pentru cei care se pricep la muzica o sa fie foarte misto. Lor nu le-a placut "Agromantica" si o sa aiba surprize. In Rominia o sa aiba succes, zic asa..

P: Trecind de Rominia - al treilea public al vostru - cel european care tocmai trebuie cistigat. Care-i secretul?

M: Europa nica, nica nu intelege... Treaba e ca muzical suntem in pas cu timpul, foarte contemporani cu Europa.

P: Si un pic cu un pas inainte: de exemplu mixtura de beat-uri pop extrem de porno, de plastic, cu texte arhaice - vechi de 100 de ani...

M: Tine tot de alternativ. Asa e acum. In acelasi timp dupa "Ruta-Ruta" nu mai e interesant sa asculti ceva pop. Acolo conteaza mult groove-ul, sufletul nostru. Cum suntem noi asa sunt si piesele, si asa apar. Tot ce am facut de-a lungul timpului si vom mai face ne reprezinta. Nu exista compromis, chiar daca dupa "Agromantica" aveam perioade si cu doua concerte pe zi si nu gaseam timp sa punem viata noastra in muzica. Pina la urma cu "450 de oi" re-schimbam registrul, venim inapoi. Pastram si comercialul dar si elementele dure de la inceput.

P: Va multumesc pentru atentie si va doresc mult succes in activitatea prestata. Semnat: Colectivul Playboy.

Risete si aplauze pentru incheierea fragmentului dedicat lui Mihai, fraza evident adaugata ulterior. E imposibil alaturi de Zdubi sa iti dai seama cind trece timpul, cind incepe "interviul" sau cind se termina. Cu Zdubii nu poti vorbi "sec" sau "rece". Trebuie sa fii ca ei. Sa te oizezi dar sa stii sa fii si cioban cu sintetizatorul la subtioara. Pentru ca, daca nu v-ati dat seama, ciobanul celor 225+225=450 de oi este unul punk. Motto-ul: sex, doba, rock'n'roll.

Vorba lui (ascultati-i pe batrini!) - "Dragi imi sunt fetitele / Cind le cresc coditele / Dragi imi sunt oitele / Cind le cresc cornitele" ("Ciobanas"). La refren, Max Cavalera: "Roots!". Radacinile Zdubilor incepeau sa fie ghicite.

Ploaie marunta, taxi, hotel, somn, "Carolina Jumpara" de la Taraful Haiducilor, prea veseli traim, taxi, "Cuibul". La "corporatie" ii gasesc pe Victor si pe Valerica repetind inainte ca restul Zdubilor sa ajunga. 10 dimineata, calorifere electrice, no coffee dar recuperez fumind in frig. Interviu cu Valerica (trompeta, curtat de Igor de cind cinta la Gindul Mitei, astazi membru cu drepturi depline in tribul zduzesc), pe hirtie.

Transcriu fara intrebari dar cu spatii:

Valera (Valerica)

"Pe scena fiecare are un spatiu - la solo-uri Roman ma lasa in fata - sa ies la rampa. La inceput ma loveam cu Roman (aici tu / aici eu), dar trebuie sa existe putina regie. Nu pot sa stau in spate pentru ca ma misc mult si imi intru in stare imediat ce ies pe scena. Acolo e altceva - nu mai conteaza nimic in rest. Esti doar tu si publicul. Si oamenii din sala nu trebuie sa simta durerile - ei au venit sa asculte Zdob [si] Zdub."

"Piesele ca proces de compunere se discuta mult la repetitie - nu ne inregistram ca sa sa vedem plusurile si minusurile dar nu stam linistiti pina nu e gata piesa. Se discuta fiecare moment pina ce fiecare solo e la locul lui."

"Trompeta nu este un instrument rock specific. Pentru ca este un instrument universal - la trompeta se poate cinta absolut orice."

"Fata de Gindul Mitei este cu totul altceva. Acolo era alt gen de muzica - bagam multe nuante de jazz. Chiar daca este altfel felul in care simti piesa trebuie sa fie acelasi, la fel de puternic - sa fie aceeasi veselie, aceeasi bucurie pe scena."

"Cu fetele... Uneori le vezi ca vor un "autograf viu", dar trebuie sa te tii mai aparte - imi place sa am o prietena stabila - iubesc stabilitatea intr-un cuplu."

"Frumoasa este relatia, nu neaparat sexul. Logic ca trebuie sa ai atractie fata de cineva. Totusi cind vin fanele la tine uneori nu poti sa le refuzi - dar trebuie sa stii sa si pastrezi distanta. Fanele, chiar daca nu-si dau seama, vor de fapt vedeta, artistul, ele nu vad omul pe care in esenta nici nu-l cunosc. Nu-l pot cunoaste dupa un concert de o ora jumate. Ele te vor ca pe o jucarie la care au acces, pe care vor "s-o pape" imediat dupa concert."

"Sincer? Prefer sa fiu mai mult barbat sau prieten decit jucarie."

"In momentul in care am o prietena nu mai conteaza sexul "la intimplare". Cu prietena mea sunt de un an jumate, e in Chisinau. Cind am cunoscut-o nu i-am zis ca sunt cu Zdubii decit dupa o luna - pentru ca totul sa fie fara fite si sa aiba timp sa ma cunoasca asa cum sunt. I-am zis direct - "eu sunt un baiat care te place". Asta e o relatie adevarata in momentul in care nu vrei sa agati cu tot dinadinsul prin statutul tau. Nu i-am spus de la inceput ca sa nu influentez relatia in avantajul meu in nici un sens. Cind a aflat, mai tirziu, a apreciat ca nu am vrut ca muzica sa conteze in prietenia noastra."

"Nu o pot lua cu mine in turneu pentru ca atunci cind esti cu "fata" nu e odihna ci chin. Drumul e lung si greu si nu e deloc distractiv sa fii pe sezute o zi si o noapte... Ea intelege sa eu sunt la serviciu."

"Ne-am acomodat cu relatiile neplanificate, asta e viata de artist. Toate vin deodata."

"M-am apucat de cintat in clasa a 4-a - imi ziceam ca o sa fie muzician intr-o orchestra. Asta e stilul si modul preferat de viata si sunt multumit cu ceea ce fac."

"In studentie ("Universitatea de arte") am lucrat si ca ucenic de timplar - schimbam geamuri, etc. Dar cind a fost sa aleg o "meserie" am ales muzica. Si parintii isi doreau sa devin muzicant - tata cinta la acordeon si am simtit de mic muzica si am trait cu ea in casa."

"Piesa mea preferata de pe "450 de oi" e "Ruta-Ruta", chiar daca toate au ceva special si in fiecare ma simt la fel de bine."

""450 de oi" e un album mai serios, mai matur. Spre asta mergem. E ceva special, ne indreptam spre ceva mai adinc, profund, mai gindit, desi atitudinea hardcore a ramas."

"Romina este auditiv placuta. Limba muzicala, lirica, se "primeste frumos". Se lipeste altfel de ureche si de suflet."

"Hitul nu poate fi gindit ci e spontan. Conteaza imens muza, atunci apare piesa - practic te trezesti cu ea in cap. De exemplu "Videli Noch" nu ne reprezinta la fel de mult ca "Ruta", care e o piesa meditativa, care "creste", evolueaza de la inceput la sfirsit"

"Niciodata experienta nu e destula. Chiar daca am crescut in valoare cu fiecare album suntem mereu in cautare."

Intrebarile se ghicesc. E si normal ca pe Valerica sa nu-l fi intrebat cum vede relatia dintre cetatean si stat. Ma mulez dupa zdubi, ma ascund sub pieile lor si functionez la fel ca ei. Imi permit sa citez. Pina la sfirsitul fascinantului trip poate voi fi chiar lautar hardcore. Cine stie.

Chisinaul e frumos toamna, chiar vazut din microbuz sau taxi. Am reusit sa ajung doar in faimosul "Black Elephant", unde sotia lui Roman este art-director si pot spune ca daca ar fi mai aproape de Bucuresti as trage cite o fuga in weekenduri. Trei spatii delimitate ca stil si ca intimplari, o atmosfera decadenta dar voioasa. Cine a zis ca decadenta e ceva nasol? Dupa cum se vede "o dau in diverse" si "vorbesc in limbi". In momentul scrierii acestui material la Chisinau romina este doar una din cele sase limbi ale statului. Nu conteaza, ma pregatesc sa samanizez cu Roman, fara sa il uit pe Rijik intr-o vizita scurta. Urma sa dorm la Roman acasa, pentru ca i s-a parut absolut pornografic si impotriva naturii sa stau la hotel. Ei stiu mai bine pentru ca isi petrec imens de mult timp prin hoteluri.

Rijik, partea II & Pixies

Pe Rijik l-am gasit la prietena lui, Tanya, unde locuieste. N-am vazut DVD-uri aruncate boem ca la Mihai, ci un spatiu deschis. Practic am reluat discutia de unde o lasasem la Suceava. Fundal sonor a fost Radiohead - "Hail to the thief" si DVD-ul Alice in Chains - "Unplugged", CD rulat, practic, cit am stat. Cu sonor sau nu.

P: Ce te-a determinat sa cinti?

R: Hm.. Rockul rusesc, mult rock rusesc. Rolling Stones, Sex Pistols, punk. Punk-ul are mult drive, ritmul e simplu dar e energie multa. Mi-am dat seama ca poti sa te exprimi chiar fara sa stie teorie muzicala.

P: N-ai studii muzicale?

R: Nici notele nu le stiu. Bunica stia sa cinte le chitara, tata la cordeon, dar cam atit. Prin clasa a patra m-au invatat cite ceva prietenii, verisorul meu si practic imitam ce ascultam la radio-ul rusesc: rock clasic, Beatles, Led Zeppelin, Black Sabbath. Ascultam si disco, imi placea muzica diversa, nu ma fixam pe acelasi stil. Mai tirziu desoperisem post-punk-ul, Midnight Oil, Bauhaus, U2. De la Pixies aveam "Trompe Le Monde", "Bossanova", "Come On Pilgrim". O trupa foarte ciudata, unde piesele sunt parca fara inceput sau sfirsit, ca o bucata cap-coada. Mult de studiat acolo. Dupa anii 90 a venit un alt fel de muzica, s-a trecut de la punk la alternativ, erau Nirvana, Sonic Youth, Soundgarden, tot grunge-ul.

P: Chitaristi care te-au influentat?

R: Pai Jimmy Page, Hendrix, Dave Navarro, Jeff Beck, Clapton (foarte simplu dar cu feeling), James Hetfield. Nu neaparat chitaristul tehnic, ci ala care e si remarcat pe scena, il vezi ca prestanta si se realizeaza ca persoana total: chitara e ca o parte a corpului, ca o continuare. La cintat participa tot corpul.

P: Si cind a inceput sa se "intimple"?

R: La prima repetitie mi-am dat seama ca doar asta vreau sa fac si ca nu ma intereseaza altceva. Pe ai mei ii interesa doar sa am studii superioare, iar cind eram in anul trei la Politehnica umblam deja cu Zdubii prin turnee. Am terminat facultatea prin 1998 si parintii m-au lasat sa fac ce vreau, mai ales ca imi respectau prietenii din mediul boem in care umblam. Fata de cei de la bloc, din care multi au ajuns sa fie criminali sau chestii din astea, era ceva complet diferit. Ei se bucurau ca fac ce-mi place si ca nu-mi bag in vena. M-am apucat de serios de cintat . Pe atunci toata lumea isi facea trupa, dar mai mult imitau muzica altora. Secretul nostru a fost ca repetam foarte mult si veneam mersu cu idei originale.

P: Cind ai inceput sa te misti pe scena?

R: De la inceput, dar citeodata nu am loc de sarit (daca te referi la concertul din Timisoara) . E foarte important sa ai un spatiu in care sa te misti, dar e mai important sa nu ne incurcam unul pe altul. Zdubii toti vor sa se miste pe scena: Roman trebuie, Valera mai mult vrea sa se miste (ride) si eu nu pot sa nu ma misc. In cel mai rau caz sar in sus, ca elicopterul, pe verticala (ride).

P: Cum aratau concertele tari? De care iti amintesti cu placere.

R: Primul a fost in clubul Mals din Chisinau impreuna cu Tequilla Jazz. Am fost foarte mirat ca a venit foarte multa lume la un concert care nu era pe gratis - ci mai mult, era un concert de muzica alternativa cu o trupa din Moscova si cu noi.

Si concertul cu Rollins Band - unde practic n-am cintat in deschidere ci ne-am fasut tot programul, peste o ora. Lumea a reactionat foarte bine, si erau multi oficiali care la petrecerea de dupa ne ziceu, mai in gluma, mai in serios, ca am fost mai tari decit Rollins Band. Ah , si a mai fost un festival in Crimeea prin 97 (Kazantip). Eram headlineri, ne stia deja toata lumea cu Hardcore Moldovenesc. Scena era montata pe o plaja si la concert, dupa atita dans si pogo era un nor constant de praf si de nisip . Nu ne mai vedeam deloc. Exista evident si concertele nasoale, urite, care abia astepti sa se termine . cu probleme tehnice. Din fericire se intimpla foarte rar, dar le tin minte pe toate...

(suna telefonul. Prietenul il intreaba ce face. Rijik raspunde: Mai nimic, dau in interviu la Playboy. Ma joc de-a vedeta rock)

P: Apropo de vedete. Ce a venit "inclus" cu tot succesul vostru?

R: Nu poti fi vedeta in viata de zi cu zi, ci doar pe scena. In primul la inceput nici nu ne gindeam la bani, ci pur si simplu ne distram facind muzica, ne traiam tineretea. Primele onorarii erau doar ca un bonuc, dar cind banii au inceput sa apara ne-am dat seama ca mergem in directia cea buna si asta ne-a stimulat. Ne permiteam instrumente mai bune, de fapt pe asta se duc cam toti: pe instrumente, toale si femei. Apropo de femei. E normal - au aparut multe care isi doresc sa fie cit mai aproape, au fost intotdeauna foarte tandre si numeroase. Oricind iti poate sari deodata o fata in git si, in functie de circumstanta (daca fata e frumoasa) nu vad nici un motiv s-o refuz. Nu e frumos sa refuzi o femeie... Toate vin ca un rezultat al muncii, ca o rasplata naturala, ca un bonus.

P: Stii ce zicea Manson: "Blowjobs are like handshakes"...

R: (hahaha). Nu, e mult mai placut. Nu chiar zilnic, e putin exagerat. De fapt sunt mult mai romantic fata de chestia asta, dar sunt si putin cinic acum... Pentru interviu. Hm, mama o sa-l citeasca.

P: Asa - acum zi-mi de chitari.

R: Pai de toate am doua. Prima e facuta de un mester din Chisinau si n-as da-o pentru nimic. Si mai am un Fender Telecaster pentru care am muncit pe santier o vara la mare - faceam ciment. Iti dai seama, eram deja cu Zdubii si eu cintam pe chitari imprumutate pentru ca n-aveam bani sa-mi iau una cum vroiam eu. Chitara pe care mi-o doresc si n-o am? Un Gibson Flying V - cum au Hendrix sau Kravitz. Si un Stratocaster acustic facut special pentru mine. Normal ca varianta ideala ar fi sa am inca vreo 3-4, ca sa pot cinta tot spectrul clasic de rock.

P: Descrie-mi chitara fetis, aia pe care ti-ai dori-o pentru ca o are cineva celebru.

R: Pai, Cavalera nu are Gibson Flying V, el cinta mai mult pe ESP si Ibanez... Gata, stiu - Fender Stratocaster-ul lui John Frusciante..

P. Schimbind discutia: cum ti se pare ca arata "450 de oi" in istoria trupei, fata de restul albumelor?

Rijik ii spune ceva Corinei, care traducea toata discutia desfasurata de data asta in rusa si nu in engleza ca la hotel. Incep sa rida si aflu ca Rijik are mereu o fraza-tip pentru intrebarile astea: "Acest album a fost inregistrat intr-o perioada foarte dificila pentru noi"...

R: Cind am inceput sa facem piesele de pe "450 de oi" nu imi dadeam seama ce o sa iasa pina la urma, cum o sa sune produsul final. Sergiu Teaca (inginerul nostru de sunet) si cu Mihai au lucrat la sunet si la mixaj ca la o sculptura, adaugind elemente pe masura ce le trageam in studio. Practic, tragind separat inregistram "ceva" - n-am stat toti in studio sa fie in priza directa. Cind l-am ascultat la sfirsit mi-am zis "super-misto" - album unitar, conceptual. Arata maturitatea dar si potenta creativa - nu stie nimeni ce poate urma dupa asta. Toate patru albumele sunt foarte diferite oricum.

P: Ti se pare un album "greu", ca sunet dar si ca versiuni live?

R: In primul rind ca sa-l cintam pe tot in concert ar fi nevoie de un DJ si de un plus tehnic. Materialul e foarte fin si trebuie sa stim sa ne ascultam unul pe altul. Acum suntem si mai multi si nu poate fi toata trupa, zilnic, la repetitii. In primul rind ca basistul e din Moscova. Mihai e obligat sa stea la tobe. Totul se complica pentru ca atunci cind inregistram faceam un produs virtual - abia acum invatam sa-l cintam impreuna cu trupa - si e complicat pentru ca finalul difera mult de ideea originala, totul a evoluat pe parcurs. E practic compus pe masura ce se inregistra, on the road. E un album surprinzator pentru noi in momentul de fata - sunt chestii care nu se discuta in sedinte ci ai nevoie sa vezi reactia publicului.

P: Zdubii sunt din ce in ce mai multi, pe masura ce anii trec, si bat din ce in ce mai tare. Aduceti in permanenta muzicieni pe scena, aveti o gramada de featuring-uri pe album. Citi o sa fiti prin 2010?

R: Nu stiu. Daca o sa fie nevoie si de un DJ o sa avem unul... Chiar nu stiu, dar deja m-am obisnuit ca pe parcursul anilor sa se schimba componenta. Ce vom cinta pe viitor = atitia o sa fim pe scena. Daca o sa fie scratch-uri aia va fi si pe scena. Nucleul trupei ramine, cine mai apare n-o sa fie membru ci o sa fie muzicant invitat. Basistul are trupa lui la Moscova, el ne ajuta doar la concerte. Problemele se vor rezolva cind Mihai o sa se intoarca la bas - va trebui cineva compatibil cu el, si nu-i usor pentru ca toba si basul sunt toata sectia ritmica. Ritmul e la fel de important ca si atitudinea fata de muzica si pe scena.

Ceaiul suiera. Ii servesc si eu un cliseu lui Rijik. Ii cer "un gind pentru cititorii revistei noastre". Ride si gaseste imediat un raspuns - "Iubiti-va Strins". Termin ceaiul, salvez interviul. Pe ultima suta de metri Rijik imi recomanda pentru durerea de masea care ma chinuia deja de citeva ore un remediu "imbatabil": urinoterapia. Punk. Il lasam pe Rijik cu DVD-ul Alice In Chains si plecam la cel conventional denumit "solist vocal".

Ma pregateam pentru intilnirea cu Roman, samanul principal al Zdubilor, cel ce stie pe de rost lina cea fermecata si toate sensurile uitate. Cioban si poet in aceeasi masura, Roman oscileaza intre a fi un copil mare pus in permanenta pe sotii si un lautar cosmic. Mistic incurabil si actor, am avut norocul sa-l gasesc la ceas de seara, relaxat, pe semiintuneric. Dupa ce "Sub Pamint SRL" s-a terminat televizorul a fost inchis si Roman a aprins luminari. Am stat la lumina de ceara si de ecran LCD citeva ore si m-am simtit la limita dintre ospetie si rudenie. Chakrele lui Roman erau deschise, pentru ca samanii noi sunt la fel de intelepti ca si cei vechi. Si stiu sa faca oricind casa mare.

Sotia lui, alintata Iolka (in rusa "bradut"), este parca de pe alta lume. Scunda de inaltime, ochi superbi si par lung si cret, cea care-i trece seara miinile prin par lui Romala raspindeste un farmec care te izbeste din prima secunda - ea e femeia-happening. E mereu vesela si toata seara a fredonat piesa lui "Dido" - "White Flag". Daca mai punem in calcul si singele ebraic si ceea ce urmeaza ne vom da seama ca avem de-a face cu o mama de femeie: Iolka tine in palma sau pe frunte orice obiect. Din mina mi-a luat pixul si l-a sustinut pe frunte citeva minute, iar cind mi-a aratat si buricul in forma de spirala am inteles ca e o femeie insemnata, care are comunicare "peste" oameni. Alaturi de Roman tabloul familiei lor se completeaza ca intr-o carte veche si inteleapta, despre care nimeni nu mai stie nimic si exista un singur exemplar. Parfumuri rare si iz arhaic. Urban este insa risul ei molipsitor, cunoscut de toti de cind lucra la Radio Hit Fm.

Iolka si Roman au si o fata, Alisa, in al carei pat am visat in acea noapte. Copilul nu a fost de trezit nici a doua zi dimineata, cind dormea intr-o pace de nestingherit. Toata lumea stie cum Alisa a reusit sa doarma in timpul unei petreceri de Revelion, intr-un haos total, cu concert Zdob [si] Zdub, pe doua scaune si invelita cu un polover, fara sa o poata disturba vreun sunet. Probabil tata a alintat-o cum trebuie.

Pentru ca discutia noastra sa fie la propriu si la figurat la gura sobei Roman a tinut pe foc in continuu un ceainic si a carat dulceata din bucataria in care remarcai un singur lucru: un poster imens cu Bjork. Alice in Chains-ul Unplugged al Iagupovilor se afla sub forma audio in CD-playerul aflat in baie. Ceai verde & dulceata de coacaze, spatele lipit de soba si fotografii de arta au completat tot happening-ul deloc regizat, ci natural ca tot ce emana tribul Zdubilor.

Voi lasa in forma bruta ceea ce am povestit cu Roman, ceea ce mi-a spus el, pentru ca interventiile nu sunt necesare. Roman vorbeste simplu dar despre esente, cu har. Lucrurile simple conteaza si, ca si versurile lui, vorba curge si e de nestavilit, iar interlocutor e toata lumea. Astfel, vor incepe ghilimelele si se vor inchide la sfirsit, ca o cortina de teatru.

Roman, in gratie

"La 450 de oi nu e nici o idee. N-aveam nimic - ni-mi-ca - doar concerte multe, foarte multe si nici un timp sa ne gindim la albumul nou. Am inregistrat niste piese, ne-am regasit amintirile in "Zdubii bateti tare" pentru ca eram dezorientati cu "Agromantica" - lucrurile o luasera in alta directie. Acum ne-am intors.

Igor a venit la noi si ne-a zis - uite, aveti piese - punem alea, punem alea. Avem doua saptamini de inregistrare. Noi asa de bine cintam pentru toti - eh, oh - baga, zi-le - avem concerte peste tot dar eu cred ca trebuie sa facem o pauza. Timp pentru noi n-avem deloc. Acum, cu Europa o sa fie si mai mult: urmatorul album, daca vrem sa facem un album conceptual trebuie sa mai asteptam. Sa nu ne grabim.

E un haos total - nu ne mai putem controla munca noastra - la partea creativa ma refer. Suntem diferiti in familia, in formatia noastra. Fiecare e din alt stil, nu mai e ca atunci cind eram eu, Mihai, baterist si chitarist. Suntem totusi dintr-un film comun dar e foarte complicat, basistul e la Moscova, Mihai nu vrea sa ramina la tobe. E greu sa compui, trebuie sa fie dragoste intre fiecare piesa. Si totusi nu-si permite nimeni sa faca pauze - suntem la o virsta la care vrei sa muncesti - dar se pot limita concertele la doar trei pe luna si restul sa fie dedicat creatiei. Teoretic ar fi bine sa se faca o pauza, practic e imposibil.

Trebuie sa muncim, sa crestem in experienta. Sa ne grabim e ca si cum - suna aiurea in romina - mot a mot - ca si cum n-ai lasa un mar din cind in cind sa se umple de seva. Uscat ramine. Dar pentru "450 de oi" a fost mai bine asa, ca in doua saptamini am avut albumul - pentru ca e mai aproape, mai adevarat, mai bine facut. Dar totusi a fost grabit.

Cind am ascultat in microbuz noaptea Phoenix - o piesa (balada) - despre un strop de soare - crud - dimineata, apa - a fost foarte frumos - foarte foarte frumos. La fel muzica noastra este frumoasa - adevarata. Adevarata si larga - cind compar cu muzica rusa - nici nu se poate compara. Si fata de Phoenix suntem mici copii, suntem "atitica".

Albumul are o idee cap-coada, nu doar metafora oilor si a ciobanului - sunt fire prin toate piesele. Pentru ca asa suntem. Problema este ca Mihai sta toata ziua cu groove-ul lui si compune fara versuri. Inainte era bucurie, era diferit dar totusi concepeam piesele impreuna. Cum a fost la "Hardcore" - si am mers - si am baut jin - si am cintat. Mihai compune doar muzica si versurile vin prea tirziu. Eu sunt multumit ca am reusit sa lucram astfel, pentru ca in final e bine, suntem relaxati. E greu totusi sa contruiesti pe ceva, piesele sunt arhaice si e complicat pentru mine sa le pun pe ritmuri moderne. Procesul e foarte complicat. Piesa live suna ciudat fata de studio - adica noi am facut mai intii si abia acum vedem cum e. Reinvatam piesele, contrastul e ideea intregului album - piese mai hardcore, mai aproape de radacini, de esente. Roots.

N-am avut niciodata visul sa cint. Ascultam muzica dar nu ce trebuie. Mi-am dat seama la 16 ani ca sunt mare si n-am ascultat nimic - nimic. Pe urma am gasit Beatles, Rolling Stones, Black Sabbath si pe urma Nirvana. Nu am ascultat mai intii rock si dup-aia hardcore, nu am luat informatia istoric. Noi aveam deja concerte si nu mai aveam timp sa stam, sa ascultam. Ne intreba lumea ce ascultam, ce ne place - si nu aveam ce sa zicem, efectiv. Ne intrebau "ce cinti, ce muzica faci"- n-aveam ce spune. Ne interesa numai estetica - despre cer, despre prund. Numai estetica - numai acum imi dau seama si inteleg, la al patrulea album ca abia acum incepem ceva constient. Avem experienta imensa.

La noi a fost invers - mai intii succesul, dupa aia experienta, apoi muzica. Nu eram genul care sa merg prin cluburi pentru ca mi se parea ca nu sunt pregatit - nu intelegeam ce mi se intimpla. Nu beam ca sa zic ca stau prin cluburi si comunic mult. Jumatate din boema este falsa - la mine tot ce fac trece prin mine, prin suflet. Am emotii, nu pot sa fiu indiferent. Era greu si la interviuri - totul a venit prea repede.

Eu la inceput nu vroiam sa fac muzica, dar Mihai m-a impulsionat, m-a tras si m-a convins - in momentul de popularitate maxima am vrut sa-mi bag picioarele. Imi era dor de anii 90. Prin 95 m-am lasat de "renuntat la muzica" cind am vazut ca la sfirsit lumea zice "multumesc".

Atunci mi-am dat seama ca daca as fi plecat piesele alea nu mai puteau sa existe- pur si simplu nu ar fi fost niciodata. E bine ca n-am plecat. E bine ca fac asta. Am impresia ca ma impinge cineva de la spate, mecanic. Practic am vrut sa fac muzica atunci cind faceam deja muzica si aveam succes. Exact pe dos. Totul e invers. Daca n-ar fi existat fanii si cineva de sus n-ar mai fi fost nimic cu noi.

Totul e ciudat pe planeta asta a noastra. Cineva ne impinge. Si acum stiu ca am o misiune.

Dumnezeu asa a facut. Totul se intimpla asa cum trebuie sa se intimple. Si in voia Domnului nu poti sa te bagi si nici nu trebuie. E complicat, e dificil dar viata e minunata. Si pe atit de teribila. Daca te uiti la lumea animalelor: unul il maninca pe altul. Dar pentru cel care e jertfa macar moartea e fireasca. Extazul fricii in moartea animalelor.

Oamenii s-au indepartat atit de mult de mersul firesc al naturii incit viata oamenilor acum pare mai mult ca o inchisoare. Ca sa evadezi trebuie sa treci prin toate incercarile si sa ajungi la final si sa constientizezi, sa realizezi ca nu ai trecut prin ele degeaba. In momentul ala totul este clar.

Practic nu exista solutie - doar sa-ti urmezi drumul si sa te gindesti ca oricum e bine pentru ca nu putea fi altfel. Asta nu tine de religie, nu exista o formula si nici o persoana nu poate sa stabileasca nimic. Nimeni nu are si nu poate sa dea formula. Eu asa vad.

Ce rol are arta in tot haosul asta? In mersul vietii? Nu stiu, n-am citit destul. Nu am destula experienta ca sa spun. Arta e ceva divin, are sursa divina. E o minune ce se intimpla, o minune dumnezeiasca. Un suvoi, un val care vine nu se stie de unde si pleaca nu se stie unde. Chiar daca totul porneste de la ceva normal nu stiu de unde vine valul asta, pina la urma.

Cind vad tiganii care habar n-au de carte, sunt agramati dar muzicanti geniali te intrebi: "de unde dracu vine talentul asta". Si ramii cu intrebarea: "de unde vine"...

Ma intreb de multe ori daca asta e treaba mea, ce fac acum. Poate trebuia sa cresc pesti sau sa traiesc in padure. E haos. Nu stiu ce trebuie sa fac. Eu sunt un transmitator, as vrea sa fiu saman, prin mine sa treaca un flux si legatura cu cosmosul."

Final transfigurat. Atmosfera mistica dar lipsita de tragism. Felul in care vorbeste Roman te hipnotizeaza. Usurinta cu care spune lucruri grele nu te face decit sa te gindesti ca este intr-adevar ales. Lucrurile adevarate sunt simple, dar unii au darul de a le da mai departe fara sa ceara ceva inapoi. Roman e al lumii intregi in aceeasi masura in care isi apartine lui insusi. Nimeni nu poate avea acte de proprietate pe el, anii vor trece si-i vom da dreptate. Sa nu zicem ca nu am aflat la timp.

Ne culcam spunindu-ne "noapte buna" in limba planetei Kin-Dza-Dza, aplecindu-ne ca la curti boieresti si atingindu-ne urechile: "CU!".

Absolut normal, dimineata Roman gateste pentru everybody. Iolka ma botezase cu o seara inainte "reporter de razboi" si probabil si-au dat seama ca fumez imens dupa glasul ragusit. Omleta cu cartofi si ceapa, dulceata de coacaze si ceai verde. Un cerc care se inchide in el insusi. Ca sarpele ouroboro. Yin si Yang. Ca buricul spiralat al Iolkai.

Acum ciobanul vrea sa se desparta de oi.

Zdubii:

Pastorim sensul si ciobanim sexul. Ne sarbatorim zilnic, suntem samanii care transmit flux de informatie - everyday. Nu avem statut social - noi suntem statutul unei societati. Suntem tribul de vraci, tamaduitori si vrajitori, de ani de zile si zi de zi. Cintecul nostru e din virful buzelor si din fundul dobelor. Cintecul nostru suntem noi si oile noastre. Uite-asa, iar-asa, ca la Basarabia.

Poporul soarelui se arata dimineata la fereastra. Si nu mai apune niciodata. Cucusorul ne cinta ragusit dupa ce zdohni potaia. Tribul suntem noi. V-am cucerit acum si va locuim casele si sufletele. Pin' ne-om mai juca prin lunci n-avem nici obirsie nici ceasuri cu noi. Va dam schije de sens, impletite deja sub pieile voastre. Strig-hop, pentru ca ne place sa spunem. Mai departe.

Daca ne intrebati ce a facut Dumnezeu intr-a opta zi stim sa raspundem: a luat-o de la capat. Cu totii facem la fel. Suntem o specie. Cu totii stim asta. Suntem un trib. Cu totii veti afla, cind ziua celor 450 de oi va veni. Zi de bucurie, zi de sfat si zi de nunta. Zi mai lautare: vorbe cu greutate sunt si blestemul si alintul, la fel de grele?

Salt-o, salt-o, salt-o! i-auzi da, i-auzi da! Va iubim si va ghicim.

450 de oi - faceti dragoste, nu razboi.

Multumesc membrilor formatiei Zdob [si] Zdub pentru ca, pentru citeva zile, m-au primit in familia lor, m-au lasat sa le intru sub piei si mi-au aratat secretele tribului. Ii multumesc calauzei Corina Caireac, fara de care nu as fi inteles, cu siguranta, aproape nici o iota din Zdubi si din vorbele lor.

(Miron Ghiu-Caia, cronicar ZSZ)
Deeplace Design and Development by Deeplace WebAndTV Programming and Development by Web And TV
Cuibul CLIP Video_old_archive Cuibul