Ştiri

4.08.2006

Sezonul Festivalurilor!

Sezonul Festivalurilor!
Sezonul Festivalurilor!
Productivitatea gigantica a Zdubilor si energia cosmica le permite un program extra-incarcat de show-uri si concerte. Nu e de mirare ca vara aceasta Zdubii au fost prezenti la mai toate festivalurile importante, incepand cu Roskilde (Danemarca) si Peninsula (Romania) si terminand recent cu Krylia (Rusia) si Staryi Melnik (Republica Moldova). Asadar, in monografia concertistica a flacailor de la Straseni se adauga urmatoarele:

20.07.06 – Chisinau, Complexul Distractiv Moscova – Concert de vara Zdob si Zdub si Cuibul (pure rock’n’roll cum s-ar zice)!
Cel mai complicat este sa canti acasa, spune Roman, deoarece acasa ne cunoaste toata lumea, toate piesele noastre au fost ascultate de mii de ori, iar publicul mereu se asteapta la ceva nou si original. In cazul acesta, un concert acasa necesita de trei ori mai multa pregatire si mai multe emotii! Plus la asta, chiar inaintea concertului mai primesti cateva telefoane de la prieteni si rude si concentrarea ta dispare undeva departe, dupa planeta Marte.
In fine, concertul din Chisinau se preconiza la inceput ca o lansare de videoclip (Miorita), dar, la insistentele lui Roman, s-a ajuns la un simplu concert de vara, care insa a incarcat publicul cu energie pozitiva pentru cateva saptamani bune!
In complexul Moscova s-au adunat la vreo 1400 oameni, atat generatia in varsta, venita sa-si mai vada o data idolii tineretii, cat si generatia tanara, dornica de o portie zdravana de “zdob si zdub performance”!
Cu Mister X in calitate de prezentator (idea de a avea un om absurd, care ar vorbi lucruri absurde, a fost a lui Roman, in cazul asta uiti unde te afli si primesti placerea in starea ei pura, sustine haiducul Iagupov), Surorile Osoianu la back-vocal, dansatori la Maria Blues si suportul legendarilor rock’n’rolleri de la Cuibul, Zdubii au reusit un concert pe cinste! Show-ul a aratat tuturor cum faci mamaliga sa fiarba in aer liber, iar vinul sa sara pe limba direct din ulcior.
Zdubii au incheiat show-ul cu cover-ul legendarei piese “In The Deathcar” (Goran Bregovic/Iggy Pop), deoarece, spune Roman, este o piesa cat se poate de actuala Chisnaului si situatiei din Moldova in general! Crestem si intelegem unde traim si ce se intimpla in jurul nostru! Got the point?

29.07.06 – Festivalul Starii Melinik, Chisinau!
Fratele mai mic al festivalui Krylia (romana – Aripi), Starii Melinik (romana – Morarul Batran) a ajuns la a treia editie anul acesta. Chisinaul a gazduit festivalul Staryi Melnik cu invitati de renume precum: Bravo, Va Bank, Nogu Svelo, Pilot si Nocinye Snaipery (Rusia), plus Alternosfera, Cuibul (cu o relansare de succes in complexul Moscova si apoi la festival) ExNN, Gandul Matei (RM) si nu numai! Douasprezece ore de drive, bere, voie buna si rock’n’roll! Headlineri – Zdob si Zdub!
Desi au cintat acasa, Zdubii au ramas nemultumiti de show! In primul rind, nu dai un set de 45 de minute formatiei headliner, doi – distanta mare intre public si scena (lipsa contactului cu crowd-ul si bineinteles lipsa feedback-ului), trei – atitudinea organizatorilor fata de trupele autohtone (la un moment, Nicu Tarna (Gandul Matei) nu mai avea voie sa intre in backstage).
Am avut impresia ca festivalul nu s-a incheiat dupa ce am terminat show-ul, spune Roman, n-am avut parte nici de un soundcheck ca lumea, ce sa mai vorbim de un sfarsit logic, care este mai mult decat necesar la un festival de amploare! Prezenta unor trupe din Romania si Ukraina ar fi fost binevenita! E totusi un festival international, nu?
In fine, lasand la o parte neajunsurile Staryi Melnik editia a III-a, trecem la partea frumoasa: in primul rand, un public mai mult decat activ (care a ridicat in aer tone de colb si tipete de multumire). Roman si Mihai au discutat mult timp cu A. F. Sklear, liderul Va-Bank, un vechi prieten al Zdubilor si un rocker in adevaratul sens al cuvantului. Apoi Zdubii au urmarit cu o deosebita placere prezenta scenica excelenta a baietilor de la Va Bank. E o bucurie imensa faptul ca avem si noi in sfarsit un festival! In perioada cand eram teenager, nu aveam posibilitatea sa merg la festivaluri, deoarce nu se sustinea nici unul in Moldova, spune Roman. Sunt multumit de faptul ca in sfarsit avem unul! Rock on!

30.07.06 – Krylia, Tushino, Moscova, Rusia !
In dimineata urmatoare, dupa Staryi Melnik, Zdubii pornesc la drum spre Moscova, pentru a participa la unul din cele mai tari festivaluri din Rusia – Krylia! Prestatia formatiilor Ceaif, Cicerina, Auktion, Mashina Vremeni, Bloodhound Gang, Soulfly! Doua zile de dezmat noncomformist cu un public de aproape 70.000 oameni.
Un festival la care inca se simte ecoul trecutului tragic, spune Roman (mentionand atentatul terorist care a avut loc la Krylia cu trei ani in urma), dar care totusi nu si-a pierdut spiritual de libertate!
Inainte de show, Zdubii au pus in concursul de pe site-ul festivalului un fluier cumparat de Roman din Transilvania cu cinci ani in urma. Persoana care a raspuns corect la toate intrebarile legate de istoria Zdob si Zdub este o domnisoara incantatoare, Olga Vokina din Novosibirsk.
Ne-a placut evolutia formatiei F.A.Q, zice Mihai, si, bineinteles, Soulfly (Max Cavalera nu imbatraneste niciodata). A fost funny sa vezi cum, dupa prestatia Soulfly, in scena apare formatia Ceaif, cu afirmatia: “noi suntem alternativa alternativei” :)
Am pus accentul pe piesele mai vechi, dar totusi timp de 33 de minute nu reusesti sa faci nimic, publicul abia incepe sa prinda jocul!
In general Zdubii au comunicat mai mult cu prietenii (Pashtet, Serhei Galanin, A.F.Sklear) si cu presa, muzica si formatiile din scena au ramas in atentia publicului de aceasta data.

P.S. – Am impresia ca un festival ar reusi mai mult cu un numar mai mic de formatii, dar care ar avea timp destul sa descatuseze publicul, spune Roman. Din toate festivalurile la care am participat anul acesta, probabil cele mai reusite au fost Roskilde (Danemarca), Baile Tusnad (Romania) si Krylia (Ekaterinburg, Rusia). Totusi suntem multumiti pentru faptul ca am reusit sa evoluam in atatea locuri! Zdubii vor merge inainte si vor continua sa duca flamura rock’n’roll-ului in adevaratul spirit al libertatii! Peace boys and girls!
Fotografii in Media/Photo.

Concerte semnificative in luna august: 12.08 – Cosmote, Mamaia, RO, 18.08 – Tuborg Fest, Vama veche, RO, 27.08 – Ziua independentei, Piata Marii Adunari Nationale, Сhisinau, MD
Deeplace Design and Development by Deeplace WebAndTV Programming and Development by Web And TV
CLIP Cuibul Cuibul Video_old_archive